CONSTI'INTĂ, (rar)
constiinţe, s.f.
1. (Fil.) Sentiment,
intuiţie pe care
fiinţa umană o are despre propria existenţă;
p. ext. cunoastere intuitivă sau
reflexivă pe care o are fiecare despre propria
existenţă si despre lucrurile din jurul său.
2. Faptul de a-si da seama; înţelegere. ◊
Constiinţă socială = ansamblu de reprezentări, idei, concepţii, cunostinţe, mentalităţi ale unei colectivităţi umane, care reflectă condiţiile de existenţă ale acesteia, precum si
psihologia socială a oamenilor.
Constiinţă de clasă = parte a constiinţei sociale care reflectă existenţa socială a unei clase determinate.
3. (În opoziţie cu
existenţa, materia) Gândire,
spirit.
4. Sentiment al responsabilităţii morale faţă de propria sa
conduită. ◊
Caz (sau
proces)
de constiinţă = dificultatea de a hotărî într-o problemă
morală greu de rezolvat.
Mustrare de constiinţă = remuscare, regret. ◊ Expr.
A fi cu constiinţa împăcată sau
a nu avea nimic pe constiinţă = a fi convins că nu a săvârsit nimic împotriva legilor moralei sau a legilor statului.
A fi fără constiinţă = a fi lipsit de scrupule.
Cu mâna pe constiinţă = cu toată sinceritatea.
5. (În sintagma)
Libertate de constiinţă = dreptul recunoscut cetăţenilor de a avea orice
concepţie religioasă, filozofică etc. [Pr.:
-sti-in-] - Din fr.
conscience, lat.
conscientia (după
sti).
Sursă
: DEX'98
(
32385)
- silvia